Acasă » Știri » Sport » Liga 1 nu se va relua până la jumătatea lunii iunie!

Liga 1 nu se va relua până la jumătatea lunii iunie!

De: Cristian P 14/05/2020 | 11:22
Liga 1 nu se va relua până la jumătatea lunii iunie!

Liga 1 nu se va relua mai devreme de 15 iunie. Cel puțin asta susține Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul a lăsat să se înțeleagă că cel mai devreme Liga 1 s-ar putea relua între 15 şi 20 iunie, astfel încât până la 20 iulie FRF să poată trimite la UEFA numele echipelor care vor repreznta România la startul ediției viitoare  în cupele europene.

„Nu vreau să risc să avansez o dată de începere a Ligii I tocmai pentru că depindem de lucruri pe care în momentul de faţă le cunoaştem mai puţin. Există nişte solicitări şi o sincronizare la nivel european pe care şi-o doreşte UEFA, astfel încât pe 20 iulie să finalizăm toate statele competiţiile, pentru a ne trimite reprezentantele în cupele europene. Luând în considerare faptul că sunt 4 săptămâni de antrenament, plus 4 de competiţii aţi putea avea un cadru optimist”, a declarat Ionuț Stroe.

Ministrul Tineretului și Sportului a spus că nici nu vrea s se gândească la un scenariu în care după ce se va relua campionatul, pe durata competiției, la unele echipe din Liga 1 ar apărea mai mulți fotbaliști infectați cu COVID-19.

„Doamne fereşte să avem un focar, am văzut că există cazuri în Germania, în prima ligă din Turcia există cazuri de coronavirus. Problema este să nu avem un focar. În momentul în care vom avea la nivel de echipă, va fi un moment de maximă dificultate. Nu ştiu cum s-ar desfăşura un play-off cu patru echipe, nu cu şase”, a conchis Stroe.

 

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
A dat anunț că își donează canapeaua din sufragerie, dar nu se aștepta la ceea ce avea să urmeze
A dat anunț că își donează canapeaua din sufragerie, dar nu se aștepta la ceea...
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
FOTO. Rusoaica superbă s-a cuplat cu un milionar mai tinerel ca ea! Cum arată Anna
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Ce spune Theo Rose despre o posibilă despărțire între ea și tatăl copilului, Anghel Damian: „A fost o nebunie de la început!”
Ce spune Theo Rose despre o posibilă despărțire între ea și tatăl copilului, Anghel Damian:...
Georgiana Lobonț vrea să plece cât mai repede din casa în care locuiește acum cu soțul ei
Georgiana Lobonț vrea să plece cât mai repede din casa în care locuiește acum cu...
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
VIDEO Zelenski, la un pas să fie asasinat chiar de oamenii săi. Ofițeri de securitate din echipa lui au complotat cu Putin
VIDEO Zelenski, la un pas să fie asasinat chiar de oamenii săi. Ofițeri de securitate...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri, în exclusivitate, la „Follow us!”: „Este șocul vieții noastre”
A fost găsită o grenadă acasă la părinții Andreei Tonciu! Mama vedetei a făcut dezvăluiri,...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de sănătate: „Am intrat peste ea în rezervă, înainte să intre în operație. A ajutat-o enorm.”
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să...
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine:
Trucul prin care Roxana cumpără bilete de avion mai ieftine: "Evit, pentru că sunt mult...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
De la ce vine, de fapt, denumirea Wi-Fi? Mulți o folosesc, puțini știu ce înseamnă
De la ce vine, de fapt, denumirea Wi-Fi? Mulți o folosesc, puțini știu ce înseamnă
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
Descoperire EPOCALĂ la marginea Sistemului Solar! Arată că de fapt suntem...
"Este o femeie de o frumusețe rară". Cătălin Botezatu vorbește așa despre o singură femeie...
Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări într-un timp record și a fost desemnat un adevărat succes
Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. A adunat zeci de milioane de vizualizări...
Orașul din România unde un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.000 de euro. E complet mobilat și utilat și are și două balcoane
Orașul din România unde un apartament cu 3 camere se vinde cu 12.000 de euro....
Devine obligatoriu pe toate drumurile din România. Poliția rutieră verifică o dată la 12 luni
Devine obligatoriu pe toate drumurile din România. Poliția rutieră verifică o dată la 12 luni
Cât cheltuiesc Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu în vacanțe: „Investim fără regret. Am fi putut să luăm apartamente, case…”
Cât cheltuiesc Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu în vacanțe: „Investim fără regret. Am fi putut...
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Antony Blinken este în Moldova după avertismentele privind „operaţiunile de influenţă” ruseşti. Macron: Ucrainei ar trebui să i se permită să atace Rusia cu arme occidentale
Antony Blinken este în Moldova după avertismentele privind „operaţiunile de influenţă” ruseşti. Macron: Ucrainei ar...
Rămâi fără permis de conducere. Amendă pentru șoferii care au această aplicație pe telefon
Rămâi fără permis de conducere. Amendă pentru șoferii care au această aplicație pe telefon
Jador și Iancu Sterp, prima întâlnire după derapajul rasist al mamei Geta
Jador și Iancu Sterp, prima întâlnire după derapajul rasist al mamei Geta
Ce a pățit un șofer din Iași, după ce și-a parcat BMW-ul în fața scării, blocând intrarea în bloc
Ce a pățit un șofer din Iași, după ce și-a parcat BMW-ul în fața scării,...
Mă răsfaţă! Iubita cu 24 de ani mai tânără a lui Arpad Paszkany, viaţă de lux! Destinaţia de vis în care îşi va petrece vara
Mă răsfaţă! Iubita cu 24 de ani mai tânără a lui Arpad Paszkany, viaţă de...
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cruzime fără margini într-o comună din județul Olt! Un câine a ajuns în stare critică după ce a fost bătut cu bestialitate de stăpânul său
Cruzime fără margini într-o comună din județul Olt! Un câine a ajuns în stare critică...
Cristina Șișcanu, probleme în căsnicia cu Mădălin Ionescu? Prezentatoarea reacționează vehement după zvonurile apărute
Cristina Șișcanu, probleme în căsnicia cu Mădălin Ionescu? Prezentatoarea reacționează vehement după zvonurile apărute
Locul de muncă unde poți câștiga lejer 7.000 de lei pe lună. Zeci de posturi sunt disponibile în România, în mai multe orașe
Locul de muncă unde poți câștiga lejer 7.000 de lei pe lună. Zeci de posturi...
Bancnota din România care costă cât o garsonieră. Vânzătorul spune că e ”neatinsă cu mâna” și că e o adevărată comoară
Bancnota din România care costă cât o garsonieră. Vânzătorul spune că e ”neatinsă cu mâna”...
×